Lumea?!

Lumea,un loc despre care nu putem afirma nimic si in niciun caz ca stim anumite lucruri despre ea,insa ne putem intreba,caci acest lucru omul o face odata cu aparitia lui pe acest Pamant,cine suntem? De unde venim? Ce facem aici? Si oare ceea ce facem e bine sau e rau?Avem un liber arbitru si-l exploatam in toate directiile dorite de noi,ceea ce a dus la un rezultat concret si anume Societatea Umana,avand o istorie inca din vremurile stravechi,cand prima organizatie statala a fost familia,cuprinzand toate rudele de sange,avand o singura conducere si anume barbatul cel mai batran.Insa evolutia a existat si s-a impus in toate categoriile,revolutionand mediul social prin aparitia tribului si anume o uniune de familii,mai puternice sau mai slabe,care,toate impreuna,guvernau viata interioara si exterioara a tribului.Consiliul batranilor si Consiliul de razboi,forumurile decizionale cele mai inalte,guvernand si decizionand in legatura cu toate alegerile obstesti,fie in vreme de razboi sau pace.Odata cu crearea tribului ca formatiune de politico-statala,a inceput dezvoltarea indistriei,avand deja un antecedent prin crearea agriculturii si dezvoltarea uneltelor,dar acum exista o evolutie care caracterizeaza procesul de industrializare:extractiile miniere,prelucrarea metalelor si cioplirea pietrei,caci odata industria de prelucrare au inceput si aparitia primelor case,dar si a zonelor intarite,viitoarele cetati.Sunt amplasate strategic,pe zone inalte si odata cu dezvoltarea economica a zonelor,aceste cetati devin polisuri sau cetati-stat,iar populatia se afirma ca cetateni,dezvoltandu-se si reformandu-se intreaga viata politica.Insa exceptii s-au cuvenit,caci s-au creat unele state avand la baza autoritatea unei singure persoane,astfel dezvoltandu-se doua sisteme de gandire total diferite: autocratia si democratia,punctul de plecare fiind insusi individul ca cetatean,dar in primul rand ca o fiinta pamanteasca,in a carei constructie primeaza intotdeauna securitatea lui si pe urma a celorlalti,datorita trairilor lui afective care se incruciseaza cu trairile rationale,astfel creandu-se Omul.Insa societatea s-a dezvoltat odata cu omul,cu trairile lui,gandurile lui si actiunile lui,creandu-se recompensa,dar si pedeapsa,acestea fiind alte motoare puse in fuctiune pentru pastrarea si dezvoltarea societatii,dar conflictul de idei,opinii si credinte s-a materializat intr-o forma nepalpabila si anume cultura,care a dat societatii un nou caracter,revitalizand intreg sistemul creator al omului,insuflandu-i o credinta interioara puternica,care s-a putut transforma in extremism,aducand cu sine razboiul.A fost creat un dezechilibru,care a afectat toate laturile societatii,creandu-se si psihoze,omul trebuind sa treaca din nou intr-o forma inferiora,devenind un salbatic,axat pe distrugere.Devize si stindarde gravate cu diferite mesaje avand o singura idee:"Luptam pentru pace!".Un non-sens,o antiteza pura,in care omul este pus sa lupte impotriva altuia pentru niste idei si chilipiruri marunte,cand el este de fapt motorul si masinistul intregului sistem!

...Fac ceea ce fac pentru ca asta fac!...

Nu stiu de cand fac asta, dar parca simt ca o fac de mul timp.N-am incercat sa ma uit in urma, sa iau mirosul negurilor vremurilor si sa-mi gasesc trecutul.Il pot gasi, in multe pagini ingalbenite de vreme, dar nu ma voi gasi pe mine,cu acelasi nume si acelasi chip.Am mai multe chipuri,mai multe nume,mai multe parti nestiute,necunoscute.Nu ma cunosc indeajuns,sunt si eu o alta enigma a Universului.Dar nu sunt singurul in aceasta situatie,ci suntem ami multi care avem aceleasi inclinatii,talente care se cumpara pe bani multi si prestam spectacole mute, in care castigam noi sau ei.Ne unim,dar in general suntem singuri.Omul singur e cel mai tare, dar exista si niste conditii, care trebuiesc indeplinite cu desavarsire si anume sa ai credinta in 3 sfinti esentiali:Nasuila,Ochila si Urechila.Cei trei sfinti care te ghideaza si te ajuta in orice moment.Trebuie sa fii incordat,non-stop!Dormi iepureste si,pur si simplu, nu mai existi ca sine desine statator! Te pierzi intr-o negura a vremurilor si iesi de abia cand ajungi la loc rece si un praz verde, pana atunci lupti,pana la ultima picatura de vlaga pe care o mai ai in corp.Exista locuri speciale,nationale, dar unde numai cativa pot razbate in lumea umbrelor.Aceia se numesc profesionisti,caini haituiti sau lupi fara haita.Ii vezi dar nu dai doi bani pe ei si crezi ca nu exista,ca nu te vad sau aud dar ei sunt acolo unde nu crezi! Asa sunt si eu,cel care bate tastele si-si asterne gandurile pe hartie.Nu pot da detalii amanuntite,nu pot da cuvinte precise,scurte si la obiect, ci ating problema dintr-un alt unghi! Nu am puterea de a numi, sunt ingradit de un Legamant,asa cum il facem cu totii.Unii au jurat pe simboluri,eu am jurat,si nu numai eu, pe Credinta, care cuprinde toate idealurile si ideile lumii! Cand? Inca de la Inceput,acel Inceput al vremurilor noastre existentiale ca Oameni.Suntem fumul pe care incerci sa-l prinzi cu mainile goale! Putem distruge mult mai rau decat o Armata! Cream,dar putem sa si distrugem.De la oameni la tari,dar nu asta vrem,ci sa invingem in lumea ideilor,acolo ne dovedim puterea! Cand murim,si atunci trebuie sa fii sigur ca suntem morti,ne ducem la EL,unde numai El are puterea sa ne judece cele gandite,vorbite si infaptuite.Ne inchinam in fata lui,caci numai in fata lui ne inchinam.Nu plecam capul in fata nimanui, ci doar in fata Cunoasterii!Ne ducem Sus si vedem tot ce-am intreprins.Ne-am atins sau nu telul? Daca nu l-am atins, zburdam pe Campii intre 50-300 de ani si ne intoarcem sa continuam ce am inceput.Suntem Nemuritorii!

Din varf de Munte

Soare sau Luna, nu se stie, stim doar ca e Lumina.O Lumina ce ne umple sufletele.Ne hranim, caci doar suntem flamanzi.Am intins mana, m-am rugat, am primit si am multumit.Asta e secretul! Suntem multi, dar Noi mergem la Lupta.Semnul a venit si ne-a dat de veste.Ultima Lupta se va da Acolo.Unde? Vom afla, dar stim directia.Ne ghidam dupa vechile arme ale Celui care ne-a inzestrat.Cu totii le avem si folosim la greu, dar Noi nu mai suntem ce am fost O Data.Suntem vechi, antici si dedemult! De venit stim ca am venit de Sus, din Cerul cel Inalt.Sunt o scanteie din Focul Etern, sunt un ciob din Cristalul Absolut.Am cazut, de ce, acum am aflat.De murit, am murit ca asa trebuie sa mor, dar am devenit un Vis al celui ce ar fi trebuit sa fiu.Acuma nu stiu ce mai sunt, ce mai suntem.Suntem multi, am umplut Muntii.Nu ne cauta, pentru ca te vom gasi Noi.Calc pe un petec de iarba.Laba mi-e puternica, simturile ascutite si sunt aici.Am venit la Chemarea din varf de Munte, caci am auzit-o in miez de noapte.Mi-am gasit fratii, erau Acolo! I-am revazut de parca ne-ar fi despartit o zi, cand de apt au fost o infinitate de zile.Cine le mai numara cand Eternitatea e a Noastra.Vad Pietrele, vad Semnu si urc Omul ca sa ating El ne vorbeste.Nu-i cunosc numele sau poate ca-l cunosc.Nu stiu exact, dar are o multime de nume.Sta acolo Sus, singur.Asa suntem toti, Singuri.Omul singur e cel mai tare.Fii ai Vietii caliti in Moarte.Nu dam inapoi niciun pas.Impingem,impingem pana la un punct, dar tot mai putem sa impingem un pic.Scopul trebuie atins, stors si nimic nu se arunca, totul se refoloseste.Cojile nu se arunca, ci se trag invataminte pentru urmatorul scop, urmatoare tinta.Noi le-am tras si am mers cale lunga pana aici.Ne uitam unii la altii si nu ne spunem nimic, nu avem ce.Suntem morti, dar inima inca ne bate in piepturile semete.N-am inclinat capul decat in fata Lui, dar ne inchinam ca Frati ai Lui.Impreuna un TOT devenim.Clipim, respiram,ne hranim, dar suntem la granita, la bariera.Privirea se pierde in zare, inimile bat la unison cu Absolutul si cu totii se aduna sub un singur glas, al Lupului Alb. Chemarea se aude de departe, dar vazduhul nu-l razbate.Il auzim in fiinta noastra, suntem Frati, suntem legati prin sange si prin spirit.Il auzim, ne ridicam, ciulim urechile, simturile sunt in alerta si pasim usor pe iarba cea verde.Varfurile muntilor sunt inzapeziti, acoperiti cu plapuma alba, dar noi mergem fara incetare catre Chemare.Se aduna tot mai multi.Ne-am ridicat la Lupta.Ne oprim in codrul verde, la adapostul vantului care mangaie copacii si a fosnetului de frunze,care ne acopera pasii.Primavara, vara,toamna sau iarna, nu mai stim.Simturile nu se destind, ci se incordeaza la maxim.De dormit nu mai dormim, dar ne odihnim trupurile.Ne asezam la umbrele copacilor, sa mai traim, poate, ultima clipa cand vom mai avea timp si de noi, de amintirile noastre.M-am asezat la umbra unui brad, falnic si frumos, cu un parfum care ma incanta.Ma calmeaza, dar tot am un ochi deschis.Intru inauntrul meu si undeva, in intunericul sufletesc, se zareste o mica scanteie.E tot ce-a mai ramas din mine si iau acea mica scanteie sa ma hranesc cu ea.O simt cum imi curge prin sange, imi da o energie colosala.Deschid ochii si-i atintesc catre Cerul acoperit de scanteie de argint.Ochii ne-au devenit luceferi.Ne rugam, ne ridicam si continuam drumul catre Acolo!Ajungem, suntem multi, la fel si ei.Au venit sa cucereasca un Pamant Sacru, dar noi il vom apara cu pretul vietii noastre.Noi pentru cei care vor veni.Cine suntem Noi? Cei cu multe fete, lupii fara haita, umbrele din intuneric.Ne poti zari pe strada, poate te cunoastem, dar tu nu.Te vedem, tu nu.Te auzim, tu nu.Te simtim, tu nu.Suntem toti adunati, iar Lupul Alb vine. E singur, iar Strigatul de Lupta se aude in sangele nostru! Haita, la atac! Cadem asupra dusmanului.Noi ne cunoastem pamanturile.Poteci, codri, carari in munti si apele intortocheate.Ii cadem in spate, cand el ne vede in fata. Suntem in stanga, cand de fapt suntem in dreapta. Muscam cu setea furiei, sangele curge valuri.Apele au devenit negre,iar stravurile stau la Soare.Ii gasim si-i ucidem asa cum ne-a ucis si ei pe Noi acum mult timp in urma.Ne poti gasi peste tot, in orice timp vei cauta.Juramantul e inchis in Eternitate si ne tinem de Legamant. Nu suntem multi, dar ei sunt. Vin multi, mult prea multi si dam inapoi.Muntii ne stau in spate, cu paduri si codrii de nepatruns.Intra semeti, ca niste cuceritori, dar suntem la panda si la ocazie am ucis. Ne tragem mai inauntrul Muntilor.Pamantul, Apa, Focul si Aerul Frati Noi le suntem.Vantul insala, cand crezi ca arsita a trecut, imediat a venit frigul mortii.Copacul isi pleaca roadele bogate, dar otrava colcaie in ele.Apa cristalina si rece, se trage cand vine dusmanul.Soarele cu arsita lui, ii usuca si cad jos secerati.Ei inainteaza si aproape au ajuns la Noi si la Comoara noastra, ce am jurat s-o protejam.Mai suntem cativa, restul au cazut.Ne poti numara pe degete, dar suntem cei mai rai.Ucidem fara mila, iar ochii sticlesc de furie,ura.Scrasnim din dinti, maraim si suntem gata de atac.Mai suntem decat 8, dar nu dam inapoi.Nu ne predam, ci murim cu dusmanul de gat.Luam cu noi cat mai multi cu putinta.Vazduhul rasuna, ei sunt in fata noastra, dar auzim Urletul Fiarei.Ne uitam la Cer.S-a deschis si vin ostile Celui Inalt, in frunte cu Lupul Alb. E in fata noastra si Noi suntem in spatele lui.E ultima batalie, e Lupta! Cea pe care am asteptat-o cu totii.Inevitabilul nu exista, totul se intampla.Acum sau peste ceva timp.Atacam! N-a contat si niciodata nu vor conta vietile noastre.Ne infigem dintii in carnea lor, daramam cu labele puternica si ucidem cu ghearele.Lupta continua, niciunul nu da inapoi.Lupul ALb lupta alaturi de Noi, ni se alatura acolo unde se duce greul luptei.Sangele fierbe si alearga in toata fiinta noastra.Suntem obositi, dar Luptam mai departe!

Cei ce cunosc isi vor da seama II

Masina ruleaza destul de repede pe pavajul de pe dene si pe urma pe drumurile judetului Prahova catre judetul Dambovita.Masina nu se clatina, ca doar e condusa de un profesionist,unul nascut pt a conduce.In dreapta lui e Generalu', fratele meu mai mare.Umbra mea de toate zilele,care-mi prinde urechile cand fac vreo boroboata.Da' si eu sunt umbra lui.Suntem umbre reciproce, ca doar suntem frati.Nu de sange, caci acest concept a murit inca din fasa, ci suntem Frati, atat.Stau pe bancheta din spate si ma simt cam turtit de viteza: 110 km/h! Suntem 4 persoane, doua-n fata, doua-n spate. Drumul incepe sa devina serpuit, semn ca am intrat in zona Muntilor. Masina urca fara probleme si ne apropiem de acel loc uitat de lume.Telefoanele suna in prostie, gasca e deja reunita dar mai sunt 3 piese de ajuns:eu, Generalu' si Alin, un alt fratior al nostru.Am fost dati in urmarire!
Masina merge mai departe cu viteza constanta, nu-s gabori p'aci asa ca rulam destul de tare pt ca-si permite.Desi vorbim vrute si nevrute, tot pot sa zaresc cladirea de la departare.Se inalta ca un stalp de fildes intr-o mare de verdeata si copaci.E un loc al nimanui, e un colt de Rai unde traim totul la intensitatea cea mai mare a vietii cotidiene.De parca am fi intr-un roman al lui Mario Puzo, un roman al mafiei.Masina intra pe poarta verde ruginita si merge mai departe, vireaza la stanga pe langa pavilionu C, trecem pe langa Cubism si parcheaza in fata pavilionului A, cel care ne va gazdui pt inca 3 saptamani, care deja se anunta cu evenimemte.Mesaje,telefoane si tot tacamul.Asta a fost in meniul de vacanta dintre prima si a doua tura.Coboram din masina, urcam scarile si mergem sa ne internam cu toata birocratia necesara.Bazaie telu, e un SMS:.Imi duc bagajele in 15, salonul 15.Cunoscatorul a toate cele:mese tarzii in nopate si vizite feminine de exceptie.Urc scarile la etajul 1, merg glont catre salonul 6. Usa e usor intredeschisa si bag si eu capu' pe usa.Doua paturi lipite si 3 fete in el.Numai una ma intereseaza pe mine.Sta in mijloc, e frumoasa, dar ochii ei verzi sunt intunecati.Un motiv serios se ascunde in spatele lor.Se uita la mine si eu la ea.Ma apropii, o iau usor de picioare si o trag.Se da jos din pat, eu ies si-mi sare in spate.O apuc de un brat, ma intorc spre ea si ma saruta usor pe gura.Ceva, de undeva, ia amploare.Se extinde ca un incediu de padure.Drumurile ni se reintretaie.
De-a lungul a trei saptamani, fuul a stat la loc de cinste.Noi aliante s-au facut, altele s-au consolidat.Certuri au reaparut si un razboi lung a fost dus, terminat c-o victorie rasunatoare si un gest de de infrangere.Am stat, am analizat si am trait tot ce s-a putut trai alturi de cei care conteaza pt cel care scrie si ilustreaza.Nopti de stele stralucitoare, strangeri de mana si lasari de vointa puternica.O alta caramida s-a asezat, una puternica care da o putere uluitoare: Iubirea.Toate s-au petrecut, am ras si am plans, cu totii.Sangele a curs din pumni,dar si din inimi.Cu totii am fost acolo, ne-am unit si mai puternici ca niciodata.Suntem o Familie ce nu va fi despartita.
La urma sa tras linia si s-au facut adunari, scaderi,inmuiltiri si impartiri.Rezultatul? Unul frumos si negandit! Ziua plecarii a venit, oricat de mult am fi dorit s-o indepartam, dar Inevitabilul nu exista.Totul se intampla, acum sau mai incolo.Poarta verde s-a deschis din nou, colbul drumului s-a ridicat, dar nu au mai existat regrete ci doar bucurie si fericire. Au curs lacrimi, le-am sters si un sarut de ramas-bun am lasat.Dar am reinviat!

Cuvinte

Aud falfait de aripi negre.Il aud de parca ar fi langa mine...in mine.De parca ar fi in carnea mea, in sufletul meu,in spiritul meu.Din Cerul fara ochi stralucitori, o sclipire razbate de departe.Pe pamantul negru,ochii au zarit...pana neagra.E cenusa otelita in foc.Usoara ca un fulg.Mortala ca un pumnal.O ridic usor, dar tot imi brazdeste carnea.Lasa sa cada doua picaturi.Una de sange si una de apa.Inima ingheata.Semnul a fost adus...Imi infing radacinile in Nimic si Renasc.Urc carari batute.Vad creste mute.Nimeni apare si continui fara suflare.Vad pietre albe.Oasele Maicii batrane.Fii si Fiice a avut, dar au plecat.In fata, aud Chemarea.Pasul mi-e usor ca vantul.Vad Omul si tronul din varf.E din piatra.Sunt acolo si-L vad.Multe nume.Multe forme.E insusi Nimeni venit din Nimic...Imi intind aripile negre si ma arunc de pe ultimul pisc.Cad fara incetare.Nu stiu daca ma voi mai putea opri.Timpul a murit.Un animal fara mila.Isi infige coltii in trupul victimei si-i sfasie carnea de pe oase.Lasa urme adanci pe care nicio apa nu le mai poate spala.Rani deschise ce niciodata nu vor mai fi inchise.Asta e Timpul.O bestie ce trebuia ucisa.Eu sunt acum stapan si-mi duc domnia. Il vad de la departare.Un palat din fum,ceata,umbra si intuneric, batut cu stele de argint.La intrare, o poarta uriasa cu doi lei inaripati.Ma apropii.Ma uit in ochii lor si vad o privire de foc.Ma inchin in fata lor si ei mie.Imi jura ca trupul mi-l vor pazi.Portile grele de piatra se deschid si pasesc in curtea fara de lumina.Vad scarile pazite de doi dragoni.Privirea apelor ma astupa.Simt greutatea de a mai purcede.Pasul devine greoi, dar ma apropii.Ma uit in ochii lor si ma inchin.Mi se inchina si-mi jura ca sufletul mi-l vor pazi.Trec si vad usa grea de metal.Inauntru, un tron de piatra neagra si o coroana de lumina.Pasesc usor, de parca nici n-as atinge pamantul.Zbor pe o umbra de fum si ceata.Scot sabia de la brau.Ingenunchez in fata nimanui si totusi a tuturor.Din neant apare Lupul Alb si mi se inchina.Ia coroana si pe frunte mi-o aseaza.Din cotloane fara fund ale intunericului toti imi asteapta semnul.Osti nemuritoare si fara numar.Am luptat si am invins.Sabia pamantul mi l-a strapuns si focul l-a eliberat.Sangele a udat pamantul.Din pamant a intrat in aer si apa a eliberat.Pamant.Foc.Aer.Apa...Unite in Eternitate.Brazdata cu juramant.Viata s-o veghez.Ii aud soapta chematoare pana in adancul intunecat.Razbate si zidurile abisale.Fruntea mi-o ridic si dispar ca o boare.Coroana cade.Zbor prin marea de stele si o zaresc de la departare.Cantul Phoenixului il aud.Din cenusa am renascut.Cad in Moarte.Cad din Cerul intunecat pe pamantul negru.Nu mi-a fost dor de el.Mi-e strain.Sunt o umbra imbracata-n vant.Vad frunzele adormite din codrul intunecat.Printre crengi, o mica dara de lumina razbate pana la apa de argint. In oglinda ei ma zaresc.Pletele lungi si ondulate, ochi inchisi, etansi si stralucitori,chipul de otel si trupul mare si vanjos ca un munte. Sunt un Diamant.Intru in apa si se da in laturi.O aud din nou.Ma cheama si dispar ca fumul negru.Ajung la fereastra ei ca o idee.Intru ca un fir de praf.Nicio lumina nu exista.Doarme ca un copil in asternutul alb.Zaresc o sclipire iesind pe fereastra.E ea. Ies si ma avant in Inalt.Zbor ca un vultur dupa prada.Sunt infometat ca un lup.Ma apropii de ea, ii aud surasul si-i vad sclipirea ochilor.Mica mea stea stralucitoare.Zboara mai departe printre luceferi.Invidia ii omoara.Le scurma eternul.E mai stralucitoare si frumoasa ca oricand.Sunt pe urma ei si o prind.O prind in bratele mele, la pieptul meu. O rapesc si o duc in palat.Mi se lasa prada si Secretul e soptit.Buzele se unesc in sarut si noi in dragoste.Samanta rod va da Copacul ce ne va uni.Un ultim suras,o ultima privire,o ultima sclipire.Un ultim sarut si o ultima despartire.Vad ziduri goale...O astept.

Un munte iubeste o mica floare alba

Nimeni nu cunoaste indeajuns de bine aceasta poveste de iubire, desi multi au auzit-o de nenumarate ori.Povestea asta poate e adevarata sau poate nu e.Numai Batranii ii cunosc talcul.
Era odata un munte.Inalt si frumos.Cu piscuri semete, inalte si batute de razele aurii ale soarelui, dar totusi periculoase, pentru ca multi s-au avantat sa ajunga in varful muntelui si putini au putut razbate aceasta sarcina.Multi eroi ai vremurilor vechi au incercat, dar niciunul n-a reusit.
Muntele era inconjurat de pajisti verzi si grase, care la randul lor erau strabatute de mici rauri repezi cu apa cristalina, unde pestii puteau inota in voie.Pe pajistile verzi au aparut tot felul de flori.De toate culorile si ale caror parfum imbiau natura inconjuratoare.Dintre toate florile pamantului, muntele si-a oprit privirea asupra unei singure flori.O mica floare alba.Plapanda,gingasa si nespus de frumoasa.Era retrasa de celelalte si statea pe mijlocul unui petic de iarba verde si era mangaiata de razele aurii ale soarelui.Muntele nu stia ce sa faca, ce sa gandeasca, ce sa-i zica.Era indragostit de aceasta mica floare alba si nu stia daca dragostea ii era impartasita.Nu avea curaj sa-i vorbeasca, asa ca si-a pus cea mai buna prietena sa-i vorbeasca in locul lui.Pe mandra Luna.
-Zii munte, care este problema care-ti apasa inima de piatra?
-Buna mea prietena, arunca-ti privirea asupra acelui petic de iarba verde si vei zari o mica floare alba.Ii port o dragoste cum nu i-am mai purtat nimanui.
-Atunci care este problema bunule meu prieten? Te voi ajuta intocmai cum ma vei ruga.
-Doresc sa vorbesti cu ea si sa afli daca dragostea mea este impartasita.
-Voi face intocmai cum m-ai rugat.
Imediat ce noaptea si-a asternut haina neagra peste tinut, iar felinarele Cerului au inceput sa straluceasca, Luna a aruncat o raza argintie asupra micii flori albe si i-a vorbit:
-Am venit cu un mesaj de la un prieten drag mie.M-a rugat sa-ti spun ca te iubeste enorm si doreste a cunoaste daca dragostea ce ti-o poarta ii e impartasita.
-As dori sa-l cunosc pentru ca n-as putea iubi pe cineva ce nu-l cunosc.
-Noaptea l-a acoperit, dar cel care te iubeste este muntele cel inalt.Il vei zari maine dimineata si voi veni dupa raspunsul tau maine seara.
-Mandra Luna, daca despre munte este vorba, raspunsul de la mine il va afla, pentru ca si eu il iubesc.Il iubesc de mult timp, dar nu credeam ca si el ma iubeste.
Luna a plecat dar a lasat o raza asupra micii flori albe, pentru ca i-a promis muntelui sa-i vegheze somnul cel dulce.Muntele nu mai putea dormi.Dorea sa afle raspunsul cat mai repede, dar Timpul trecea ata de greu.Mai e cale lunga pana cand Soarele va reveni pe Cerul albastru.Noaptea trecea usor, usor si lasa locul diminetii, numai muntele nu avea somn.
Soarele a rasarit si si-a aruncat razele aurii peste munte,campie si peste mica floare alba.Toata Natura se trezea.De cum a rasarit Soarele, muntele si-a aruncat privirile asupra micii flori albe asa cum facea intotdeauna, numai ca de data asta, mica floare alba i-a grait:
-Iubitul meu munte, de ce nu mi-ai zis ca ma iubesti? De ce?
-Nu stiam ce sa zic mica floare alba.Nu gaseam cuvintele potrivite ca sa-ti zic.Tot ce stiu este ca te iubesc.
-Si eu te iubesc.
Muntele nu m-ai putea de bucurie.Nu-si putea explica ce simtea.Stia doar c-o iubeste, dar acum era sigur ca si ea il iubeste.
Zilele treceau si iubirea lor crestea in fiece clipa a existentei lor.El nu-si putea lua privirea de la ea, iar cand venea noaptea, el se retragea , iar Luna si Stelele argintii ii vegheau somnul micii flori albe.Totul era minunat, pana cand intr-o zi, pasarile i-au adus muntelui la cunostinta un lucru:
-Se apropie vremea furtunilor.Apele raurilor vor creste si vor iesi.
-Atunci e timpul s-o protejez.
A stat toata ziua gandindu-se la ce trebuie sa faca si catre seara, s-a rugat catre parintii lui:
-Pamantule, a carei Mama imi esti, iar, tu, Cer albastru, al carei Tata imi esti, lasati-ma sa-mi protejez iubirea asa cum cred de cuviinta.Lasati-ma va rog ! Singura mea rugaminte catre voi, parintii mei!
-Prea bine fiule! Lasa-m totul la decizia ta!
Cum a venit noaptea, iar mica floare alba si-a inceput somnul, muntele si-a desprins din trup o gramada de stanci mari,groase si albe, pe care le-a impins catre marginea pajistii si le-a asezat pe malurile raurilor.O mica cetate alba, unde numai pasarile puteau razbate.Numai ele puteau trece de stancile inalte.
Zilele au trecut, iar iubirea lor era nemuritoare.Muntele avea grija sa nu-i lipseasca nici cea mai mica raza de soare sau firicel de apa.Din trupul lui de piatra a izvorat un mic parau numai pentru mica floare alba.Zilele treceau si ei se iubeau din ce in ce mai tare.Iata ca pasarile au revenit si i-au adus alte vesti tulburatoare:
-Se pare vin vremuri grele prietene.Omul a devenit din ce in ce mai indraznet si ameninta sa-ti distruga fericirea.
-Preabine bunele mele prietene, voi veti pleca in fiecare zi sa-mi aduceti vesti despre intentiile celor care vor sa ajunga la noi.Veti putea zbura in orice colt al Cerului veti dori.
Muntele era putin trist, dar trebuia sa-si protejeze mica lui floare alba.Imediat ce a venit noaptea, a trimis mesageri in cele patru colturi ale pamantului pentru a aduce paduri intregi si multe lighioane.Incet, incet se miscau padurile de mesteacan,brad,pin,stejar,etc.Stancile albe se dadeau in laturi si lasau sa intre lighioanele pamantului, dar cel mai de pret era Lupul.Animal viteaz,indraznet si cutezator dar si ascultator.Copacii s-au asezat in jurul peticului de iarba,iar in codrii cei intunecati s-au asezat la panda lighioanele infricosatoare.Crengile erau umplute pana la refuz cu pasari de toate cele.Ziua plecau in cele patru colturi ale pamantului si-i aduceau vesti noi muntelui.Stia ca nimeni nu va indrazni sa intre in acest loc si daca incerca sa urce pe spatele lui, imediat vanturi naprasnice,ploi torentiale si viscole friguroase il invingeau pe cel nesabuit.Nu-l omora ci il impingea inapoi.
Multi au auzit de aceasta frumoasa poveste de iubire si multi au incercat sa intre in acel Paradis interzis.Prima proba de trecut erau apele furioase ale raurilor si pe urma stancile inalte si drepte ca un perete.Daca reuseau sa treaca de stancile inalte,erau impinsi inapoi de lighioanele padurii, iar daca incercau sa urce pe spatele muntelui, erau impinsi inapoi.
Eu am auzit povestea asta de la un cioban de prin calatoriile mele prin muntii tarii.Am fost fascinat de aceasta si am reusit sa zaresc muntele si pe mica floare alba.Se pare ca se iubesc si azi!

Cei ce cunosc isi vor da seama

Am vazut indicatorul.E albastru si-mi arata directia catre un loc in care am crescut.Nu stiu unde e.Poate e in tara sau poate la capatul lumii.Stiu doar ca e al meu.Un loc doar al meu, unde pot visa cai verzi pe pereti.Merg nici 200 metri ca vad poarta verde plina de rugina.E un portar nou.N-are mai mult de 25,slabut,ochii verzi,chipul ars de soare si parul e de culoare spicului.Plus ca are si o mica creasta.Merg in continuare si vad 6 case.Aici locuiesc oameni care vor sa ajute alti oameni.Asta au invatat sa faca.Fac stanga si trec pe langa blocul C, de unde pot simti mirosuri imbietoare.Adevarat.Bucataria.
In fata mea se vad trei paralelipipede de carton, odata, foste clase.In prezent.Cubism.In spetele lor se vede padurea verde si totusi intunecata.Plina pana la refuz de un mister ascuns ochilor nostri.Fac stanga si din nou stanga.Am ajuns in fata unei cladiri.Ai putea zice ca e un fost palat.Cobor din masina.Aerul curat imi invadeaza plamanii.Urc treptele de beton si intru.O mica sala de asteptare cu 3 canapele.In stanga, biroul directorului, in dreapata biroul de inregistrari.Cred ca am vazut aceasta sala de vreo 50 ori pana acum sitotusi mi-e tare draga.Sus pe perete.Un tablou de unde o tarancuta in port traditional imi arunca un zambet si parca un bine ai revenit.E pustiu.O vad pe asistenta care-mi zice unde sa ma duc.Imi iau bagajul,strabat coridorul lung si pustiu.Urc scarile pana la etajul doi.Deschid o usa albastra.In fata mea.Un culor mic cu 6 usi.Patru saloane, o baie si o camaruta cubica cu un frigider."Vei sta pana maine aici.Pe urma te vei muta in acelasi salon cu ceillati".
Cobor.Strabat acelasi coridor.De departe vad un carucior si zaresc un chip cunoscut.E Ovidiu.Un prieten apropiat si membru al Troikai noastre.Mai lipseste unul dintre cei 3 muschetari.Il salut, dam mana si-mi vad de drum pana afara.Mama vorbea la telefon."Ti-ai asezat toate cele?"."Da mama, mi le-am asezat.Oricum nu stau decat in seara asta acolo."."Nu se stie".M-a strans in brate, mi-a dat un pupic pe obraz si inainte sa urce pe usa deschisa "Te iubesc!".
Masina a disparut din fata ochilor mei.Ma intorc la Ovidiu si-l rapesc de sub ochii bunicii lui pentru o plimbare.Coboram.Mergem intr-o directie necunoscuta pentru a descoperi necunoscutul.Ne oprim.Ma asez pe o teava de gaze.Telefonul canta o melodie cunoscuta.Parca imi mai pune sangele in miscare.
De la telefonul lui Ovidiu se aude o voce cunoscuta.Al treilea muschetar.E Dan."Frate m-ai sunt cateva ore si ne vom vedea".Acele ore au trecut.Cu greu, dar au trecut.
E 5 dimineata.Somnul s-a dezlipit de mine desi incerc sa-l lipesc din nou.Nu se poate.Soarele isi face simtita prezenta.Razele aurii patrund pe fereastra.Ma duc la baie.Ma privesc in oglinda.o claie de par lung.Dezordonata.O ordonez cu putina apa.Ma intorc in camera.E scaldata de lumina Soarelui.Ma imbrac.Mananc si ies pe usa.Traversez holul.Ies pe usa albastra.Cobor pana jos.Tot locul e scaldat in liniste.Ma uit la ceas.E ora 6. Tocmai se face schimbu'.Salut doamenele cunoscute.Holul e pustiu.Ma intorc inapoi.Mai ciugulesc ceva.Ma pun in pat la citit.Timpul trece greu.Primesc un mesaj."Ajung pe la 9".Ma uit la ceas.E 8.Cobor din nou.Ovidiu face plancton la intrare.
E 8:30.Holul de la intrare e plin.Vine lume noua noua sau se intorc din weekend."Ce scurt a fost weekendul".Asta e fraza de intampinare.Ceva lume noua.Multe chipuri cunoscute.Ma duc afara.Vad o Dacie rosie.Din ea coboara Sarbu.Un foarte bun prieten.Se alatura multimii din hol.Intru si eu."Andrei, poti sa te duci in 15".Ma execut imediat.Vestea imi incanta sufletul.Imi duc bagajul in 15.Faimosul 15.Salonul baietilor.Numai peretii salonului ne mai cunosc secretele.Numele iubitelor si alte lucruri.Ma instralez pe un pat la fereastra.Ma duc inapoi in holul de la intrare.Ovidiu e acolo.Ma asez pe o canapea.Vad un chip cunoscut.Ii fac cu mana.Nu ma recunoaste, totusi raspunde la salut.Ma ridic si plec din nou in salon.caut ceva.Vreau sa-mi omor timpul.Ma intorc inapoi.Vad chipul ars de soare al unei doamne inalte careia ii port respect.Ma recunoaste si-mi raspunde din priviri."Acolo".In sfarsit...
Trei saptamani.Martore la atatea lucruri.Nopti pline de secrete.Rasete.Susoteli pe la colturi.Fumul.Si la sfarsit invatatura.Prietenia.Increderea.Lucruri care se dobandesc cu greu.Care sunt testate la tot pasul.
Sfarsitul?Portile deschise.O urma de praf...si cateva regrete...